De azi vorbim pe limba mea.
Posted: miercuri, 17 octombrie 2012 by L. in
0
E un sentiment. Exact: sentiment. Seamana putin cu senzatia pe care o ai din pricina soarelui care patrunde prin draperii groase, direct in pupile. Ustura orbitor si in acelasi timp calmeaza intr-o secunda orice urma de angoasa. Tine putin, te macina, rupe din tine si-ti da jos un strat de piele. La el nu exista spatiu si timp, cel putin nu asa cum il cunoastem noi, pentru ca e albastru, dar deloc blu. Oricat de multi nori s-ar aduna pe langa el, nu poate sa-si trimita furtunile dupa mine. Acestea fiindca s-a schimbat ceva in mine, atfel m-ar fi inaltat atat de mult incat m-as fi prabusit de parca n-as fi fost vreodata. Ma gasesti des, in carti cu povesti.