0
Nu-ti minti niciodata prietenii. Minte-ti parintii. Transforma-ti parintii in prieteni.
Am revazut ce am scris acum 2 ani, cand m-am certat rau cu scrisul. Stiu ce e de facut acum. Sper din tot sufletul sa va regasiti cat mai putin in cele scrise de mine pe viitor. Sper in acelasi timp, ca sfarsitul vostru sa fie fabulos. Pe masura faptelor, dar fabulos!
Deci, mi-am mintit prietenii? Poate ca mai putin decat pe mine insami. Ei m-au format, inevitabil, la fel cum eu i-am format pe ei, partial. Tu stii despre ce vorbesc, iti minti prietenii in continuare, ajungi in stadiul in care te indoiesti de ei, dar tine minte: fara ei ai fi un Tristache Gigi.
La 5 ani locuiam in spatiul descris mirific mai devreme, in varful lumii. Aflam de la un documentar de pe TVR, despre bine si rau, Nietzsche, Dumnezeu si Diavol. Bunica imi explica pe fundal despre ce era vorba, cu un tablou in spate care infatisa o Biserica Gotica. Imi spunea de balanta, de faptele noastre, de liberul arbitru. Pe vremea copilariei, aceste notiuni se implementau diferit, ateismul era aproape inexistent in vietile noastre, dar fanatismul insa... aceasta este o alta poveste. Am simtit din start altfel, aveam o hipersensibilitate aparte si traiam constant unde nu era viata. Imbratisam ce ne inconjoara: muntii, apele, iarba si ciupercile, padurile, trenurile, parcurile, manechinele din vitrine, zebrele de pe strada, tot. Traiam, dar viata se stingea in jurul meu. Am decis sa supravietuiesc, pentru un scop. Ramanea de gasit acest scop.